Haosuri.

Toate pacile din lume duc la acelasi razboi.Unul plin de violenta psihica.Plin de acea fuga in jurul cercului.Cerc ce nu are inceput sau sfarisit.Acel razboi ce se invarte in jurul flacarilor inghetate.Culorile lor si'au pierdut nuantele.Totul este atat de negliajat,atat de rece,atat de fascinant si iragiungibil.
Toate vorbele din lume duc la aceeasi tacere.Tacere transcendenta, plina de ura si reprosuri.Vorbele sunt atat de nespuse incat rasuna in aer.Aerul e doar o poluare.Provocata de toate sentimentele din jur,ce se elibereaza.Nimic nu mai e pur,nimic nu mai e sincer.Oricum,nu mai cerem asta.
Toate vietile din lume duc la aceeasi moarte.Moarte plina de durere.Durerea celor din jur.Inimile ard.Durerea trece pe langa ele,lovindu-le cand mai putin se asteapta.Focul,oricum,va arde mereu.Chiar si atunci cand este stins.In cele din urma mortul este uitat.Ea reuseste sa ia totul.Si ii este atat de usor.
Toate regretele din lume duc la aceeasi nepasare.Nepasare ce te trage dupa ea.Te scufunzi in abisul necunoscutului.Al uitarii.Sentimentul e unul placut.Totul e atat de simplu acum.Atat de simplu incat,oricum,nu'l vei intelege.Apa e rece.Raceala iti ingheata amintirile.Amintiri care nu au existat niciodata.

...
Oricum,nu are un sfarsit.Nu va avea niciodata,pentru ca nu vreau eu.

Recunoastere.

Ciudat,insa risc sa devin o alta ciudata nepasatoare,obsedata de sine si sfaramatoare de suflete.
Pierd rima,ceea ce este fatal pentru un poet,nu ca as fi unul,insa tin sa precizez, ca pesimismul meu m'a facut sa ma privesc mereu dintr'o perspectiva obiectiva.
Oscilez intre bine si rau,ortodoxism si ateism.Cateodata,ma tem ,ma tem sa nu fiu respinsa de societate pentru ceea ce sunt,ceea ce simt...respectiv pentru curajul pe care il am de la un timp.Curaj ce ma face sa strig in gura mare "Go to hell".Imi exprim emotiile cu o vulgaritate iesita din comun,devin atat de egoista.
Cateodata,probabil cel mai des,sunt asa un copil.Unul ratacit,cu pierderi excesive de personalitate.
Iar ei,ei ma catalogheaza ca pe o anarhista  inteligenta,ce asculta muzica ciudata.
Hehe...de as fi macar 1% asa cum as vrea ,asa cum ar trebui.
...
In cele din urma,voi cititorilor,veti uita de mine,ca si cum n'as fi existat.Eh,o data ce te obisnuiesti cu gandul,devine so easy de acceptat.


Pentru voi :Nightwish-The poet and the pendulum.

Legends.

R.I.P John Lennon (9 Oct. 1940 – 8 Dec. 1980).  

Seek.

Oricum,ma streseaza si distruge faptul ca imi pasa prea mult.
Efectiv nu vreau sa ma implic,sa'mi pese.
De ce sunt empatica?...God?!
Hey!...De acolo de unde esti,ma auzi?
Devin ca tine! Si nu vreau asta.
Ma coplesesc emotiile,sentimentele.
Ma abat de la drum atat de usor....
Sunt atat de lasa!
Nu vreau sa fiu ca tine!...Sau vreau?
Nu vreau sa fiu ceea ce am ajuns.
Oricum,e deja prea tarziu...si...
Nici macar nu am trait atat de mult incat sa disper.
Nu vreau dependente,de niciun fel.
Vreau liberatatea unui copil,intelepciunea unui batran...
Indiferenta unui tanar.
Vreau doar aparenta vietii!
Poate asta e diferenta dintre mine si tine.
...
De fapt,m'ar speria inlaturarea emotiilor.
Iar as fi suspendata de un pendul.
Poate,ca as avea nepasarea suficienta...
Pentru a nu imi mai fi frica...
Pentru a pune capat.
Mi'e prea frica de asta!
Atat de frica...fug.
Tu ai putut.Sau,poate ca luciditatea si ratiunea ta...erau departe.
Poate ca ai stiut.Ca ai avut puterea.
...
Tu,ma auzi?...De oriunde esti acum.
Pacat,ai disparut prea repede.
Incat,imi regret infantilitatea.
Poate ...daca m'as fi nascut cu 30 de ani mai devreme...
Poate e mai bine asa...


Te iubesc lume cruda!

[Nu este o poezie]

Snuff.

Snuff will always be a different song.

It will keep inside old memories,that will blow my mind everytime I hear it.

"Bury all your secrets in my skin

Come away with innocence and leave me with my sins

The air around me still feels like a cage

And love is just a camouflage for what resembles rage again"

Portret.

Si ea se stinge,moare,se distruge,se evapora!
Ah,si asta e ceea ce vrea! Asta vrea din tot sufletul ei plin de raceala!
Nu mai are timp de nimic,de nimeni.Nu mai are timp de distrusa asta de fantezie numita 'viata'.
Vrea pauza,dar se teme de durere.
Se teme de faptul ca inca nu cunoaste absolultul.Se teme de unde ar putea ajunge.
O enerveaza la maxim oamenii,ii detesta chiar.Daca n'ar mai avea nici acel strop de pura ratiune...
Boom! I'ar distruge,bucatica cu bucatica. Picatura cu picatura,pana la ultimul mililitru de sange.
Sange ce nu mai merita sa pulseze prin venele lor spurcate.
Ei o urasc. Deci nu se simte vinovata ca si ea face la fel.Nu'i vrea,nu o vor.
Se vor anihila reciproc.Ea nu stie sa se stapaneasca.Nu'i pasa deloc,si totusi atat de mult.
Se uraste pentru asta.
Nu se vrea asa.Nu se vrea deloc.
Doar se intreaba.Stie raspunsurile?Nu stiu,dar poate ca da...
Nu si le va spune.Fuge!Tace!Uraste!Nu a iubit!Nu stie sa o faca?Poate ca stie!
Nu mai vrea,deloc!
Ei o resping,o evita,vad in ea ceea ce ei nu sunt.Ceea ce nu vor fi!
.....
Ah,si ea uraste sa spuna asta dar,o doare nepasarea.O doare evitarea.Totul doare.
Voia altceva.
Vrea o pauza!
Stop!

Elemente.

Sunt satula de aceeasi melodie
ce bombane in micile mele boxe!
Acelasi inceput,
acelasi sfarsit ,acelasi continut,
acelasi mesaj!
Ma oboseste aceeasi intrebare,fara raspuns!
dar mereu acelasi raspuns!
Trist,banal,plat,gri!
M'am saturat de aceeasi minte incuiata
si nepasatoare!
De acelasi zambet larg deschis,
de acei ochi mari si maro,caci nu suport cuvantul 'caprui'!
Ma oboseste aceeasi lume,atat de la fel,
ma oboseste acea filosofie de viata!
Ma supara acea nepasare,
acea falsitate!
Si simt cum ma omoara acea disperare a oamenilor la nevoie
si cum ma reinvie acea uitare...acel dezinteres cand totul e ok...
Sunt plictisita de acele vorbe neauzite de nimeni,
sunt plictisita de acele sperante ce mor, fara a respecta zicala 'speranta moare ultima'!
Si in cele din urma raman rece la tot ceea ce e in jurul meu!

Atunci l-am sfaramat.

Si toate amintirile frumoase
vor ramane legate
de acelasi suflet.
Acum singur
si deziluzionat.   
Multumit insa...
Multumit,ca pentru cateva momente
a ajuns la acel apogeu,frumos!
Trist si pierdut.
Pierdut pentru ca totul s-a rupt,
pentru ca ii pare rau,
pentru ca nu a luptat mai mult.
Acum,tu,
oare,sufletul va ramane acelasi?
...

Raspuns catre paradis.

Intr'un anumit loc de pe glob,se-ntrevede o scurta scara.

Scufundata in mirosul dulciurilor chinezesti,in spatele unei usi de un roz "shocking",rasuna o voce isterica.
 [...]

Acest loc asemanator unei pivnite,ei il numeau "Atelier".

Inspiratii

   De curand,am realizat ca ma limitez la postari scurte.Ceea ce nu ma caracterizeaza.
Dar,tot de curand,am realizat ca societatea vrea doar esentialul,evitand detaliile. Dar,oare,nu sunt detaliile o parte importanta din viata? Caci,pana la urma,doar nasterea si moartea sunt esentiale.Dar restul? Pauza dintre nastere si moartea? Si toate lucrurile ce au legatura cu animalul biped cu ratiune (cica) numit 'om',trairi,sentimente,evolutie? Nu reprezinta detalii? Eu,una nu stiu,astept sa ma lamuriti.Dar,daca ar fi asa?Nu denota asta o mare nepasare. Si nepasarea duce la neglijenta. Deci? Oamenii sunt extrem de superficiali,incearca sa ignore detaliile si ,de fapt, isi contureaza viata pe acestea. Si,cum,societatea reflecta mentalitatiile oamenilor...deduceti si singuri.
Pana la urma,caci aici voiam sa ajung, de ce tot avem pretentii de la ceilalti? De ce visam la o lume mai buna,la indivizi mai buni,de ce vrem ceva,cand noi nu oferim nimic in schimb? Nici macar nu realizam cat de transcendent este acest 'tot' ce ne inconjuara.Din nepasare? Din prostie? Din infantilitate? Nu stiu,depinde.
  Deci,nu pot formula o concluzie,neexistand o ipoteza. Dar,ca o incheiere pot spune doar : bucara-te de ceea ce ti se intampla,caci,ti se intampla doar tie! Traieste'ti nemultumirea,supararea,deziluzia. Absoarbe-o,gust-o si apoi alung-o din viata ta,caci iti apartine. Nu astepta sa faca altcineva asta,din moment ce tu nu ai nimic de oferit!

   P.S: Ingerii mai sunt ingeri fara aripi?

And,in the same night.

 Intrebarea mea,pentru voi,cititorilor:
  -preferati sa visati color sau alb negru ?

So?





"We can’t cry the pain away
 We can’t find a need to stay
 I slowly realized there’s nothing on our side."

So,what are we doing in this fuckin' world?

The other miracle.

Non licet bovi, quod licet Jovi .

La portile Iadului.

    *Ochii ei mari priveau speriati si resemnati  portile de lemn ce semnalau intrarea in Iad.

Demonul Caronte isi ghida barca,fara insa a transimte vreo emotie,prin apa involburata cu disperarile celor ce se reflectau in ea.

Cerul era gri.Plumb,compact. Singura sursa de lumina era nimicul,ce nuanta spre mov.

    *II era teama.Si totusi stia ca acolo va sa ajunga.Nu voia durerea,cu atat mai putin chinul.Dar intelesese…stia ca asta ar fi urmat.

Nu si-a purificat pacatele,nici nu a vrut asta. Ba chiar a persistat in arta de a pacatui. Nepasare? Sau un pacat inevitabil?

Si totusi,la ce ar fi trebuit sa spere? La ce-ar fi trebuit sa se astepte?... Totul sau nimic.

Pai,nimicul o inconjura,dar unde a lasat totul?

    *Oare sa zbori departe de lume  e gresit?...Probabil ca da,caci altfel ea nu ar mai fi ceea ce a devenit .

Dincolo de aparenta imagine faciala, ce se forta sa nu transimta emotiile,interiorul ei simtea totul!Impotriva vointei.Asta,o agita si mai tare. Dar era déjà inauntru,deci nimic nu conta…nu mai conta.

Stia ca a gresit. Singura ei greseala era nepasarea,absenta. Si totul pentru ca nu se mai regasea in ea.Ci in departare.

     *Cobori din barca.Panica provocata de necunoscut.Iminenta!...Merse pe un drum ,ce ducea nicaieri,urma  sa  experimenteze ‘Divina Comedie’,sa se contopeasca cu ea,dar de data asta…nu in vizita.

Si singurul ei pacat era acela de a nu se regasi in ea insasi.

     *Regrete? Nu mai existau…ca un armonios ‘la la la’ in aerul de toamna,se pierdusera…

Cel putin,simtise ca lumea trece pe langa ea. Asta o facea fericita.Voia sa priveasca din exterior,in ansamblu. Asta obtinuse si asta o si condamnase.

Pacatul propriu-zis era undeva departe de inima ei.Dar ei inca ii era frica…Oare gresise?Nu se simtea vinovata. Traise,conform prorpiei filosofii de viata.

Vazuse in oameni instrumnte,era atat de aproape de ei,dar atat de departe…

Si singurul ei pacat era acela de a nu se regasi in ea insasi.

    *In cele din urma se abatu de la drum pentru a ajunge la EL…Acolo unde ,poate,ii era locul.

[…]

Rain

   Ploua.

        De curand am ajuns la concluzia ca ploaia ma inspira.Ma face sa traiesc.Sa regasesc.Sa ma regasesc.

        De ce?!...nu stiu.Nu mai stiu.Nu mai vreau sa stiu.

   Incep sa materializez fiecare picatura.Sunt egoista,stiu…mult prea!...Dar pentru mine ploaia nu a fost niciodata materie.A fost fantezie pura…viata si moarte,pasi spre infinit.

        Oare tot ce se atinge,simte…e materie?...Eu nu cred.

   Mai de graba, cineva a lasat o materie mai puternica.Poate pentru a-I face pe toti sa vada dincolo…dar,dincolo de ce?...Daca unii nu simt spiritualitatea,pot simti materia,caci e mai simplu.

  Oare asta nu e lasitate?...O teama,o frica…ce ii face pe oameni sa alega calea usoara,sa nu stie…sa nu vor sa stie.

         Greu de explicat.Extrem…Asta ma face o revolutionista. Contra proprie-mi firi…Ma face sa nu vreau sa fiu asa si totusi sunt!...

    Leg lucruri de lucruri,pe care,la randul lor,le leg de alte lucruri. Creez siruri intregi de cuvinte,contemplate prin stari,sentimente,prostie.

       De ce?...dar de fapt,de ce ce?...Ce anume vreau sa stiu cu atata nerabdare,cu atata pasiune,fata de ce?...

      Caci,toti ‘de ce-ii?’ din lume se reunesc intr-unul…unul care vrea sa stie tot.Dar ce e de fapt acel tot?...Origini,existenta,moarte,Apocalipsa?...viata?...

      Oare poate cineva sa raspunda? Sa-mi raspunda?...

Vedeti?...acestea sunt efectele ploii asupra mea. Ma inspaimnta reactia...

         

      E dur.Corect!E!....dar de ce e asa?...Pentru ca vreau eu sa fie,pentru ca pur si simplu e?...

Sentimentele sunt precum un caleidoscop. Unul diferit de celalat si totusi o multitudine…Multe,frumoase,urate…dar si uratul e frumos in felul lui…depinde de perceptia noastra asupra esteticii…

Ploua…din nou.

                                                                                                                                             4 august,2010.

Schimbari.Resemnari.

   Voi continua  sa-l regasesc prin cuvinte,prin pagini intregi.Poate prin momente de disperare,apatice,dulci,amare.Pana cand va disparea.

    Cateodata ai impresia ca unii oameni sunt sortiti sa fie aceiasi.Din lipsa lor de interes fata de schimbare.Din cauza faptului ca déjà se considera perfecti,divinitati,dincolo de materie. Si poate chiar au ajuns la perfectiune,poate si-au dat seama,poate nu.

    Nu sunt genul care nu da nicio sansa perfectiunii.Chiar dimpotriva! Cateodata chiar se ajunge la contemplarea spirituala,la adevar dupa cum spune Eminescu.Departe de iluzia materiei ce ne tine legati de un univers avar care nu e in stare sa riposteze.

    Da,dar daca totusi ma insel?Daca noi indivizii ne inselam?...Daca schimbarea vine cand nu vrei?  Nu poti riposta,te lasi posedat,dus de val,de iluzii.Nu vrei sa ripostezi,poate nici nu poti?...Poate crezi ca asa e mai bine,cand de fapt e mai rau.Sau  viceversa.

    Dar ceea ce tu,eu,ei nu stim ,este ca rezultanta schimbarii nostre actioneaza spre alte orizonturi vii.Schimbandu-le,Uimindu-le,Deziluzionandu-le,Omorandu-le.Dar noua nu ne pasa,pentru ca nu stim. De ce nu stim?!...Pentru ca asa a fost sa fie.

    Orizonturi legate de fantasme,de sperante,de cuvinte imprimate in interiorul spiritului.De necunoscutul deschis in fata ta.De drumul spre un obiectiv abstract:nimicul.

   Oare le distrugem?Oare le facem mai puternice?...Sau niciuna dintre acestea?...Poate putin din fiecare…

   In cele din urma orizontul dispare,lasand infinitul,in care pana si tu te pierzi.Dar nu cauti orizontul.Pentru ca era bine si cu el,dar este bine si fara el.Nu ti-a pasat atat de mult,nu l-ai vrut,nu ai optat pentru el…Pur si simplu,l-ai acceptat.Asa cum i-ai acceptat si plecarea,fara insa a te misca in vreun fel.

  
      Deci,cuvintele se vor sterge.Prea incet,cred,dar prea repede.Prea repede pentru a fi absorbite de suflet.Undeva raman,undeva se pierd…Si tu,nici nu le ai dar nici nu le pierzi.Poate pentru ca nu ai ce pierde.

                                                                                                                                         17 septembrie 2010 (23.59)