hmmm,odata,candva,demult...oricum,cineva ma intreba "o recunosti? o recunosti"...
hmmm,poate...nu stiu exact cine trebuia sa fie recunoscut,dar avea imaginea familiara,trista si fericita in acelasi timp,uitata si amintita,noua,veche...albastra.
cred ca pe atunci nu stiam sa o definesc exact...dar acum asa as spune "e ...albastra"
...
timpul a trecut relativ repede de atunci. poza,caci despre o poza este vorba,nici nu cred ca mai exista. dar,mi'a inundat creierul,aparent linistit (in acele ciudate vremuri) de intrebari,poate si regrete.
...
hmmm,acum e trist,nu? acum am uitat tot. am uitat ce a fost,cum a fost. acum zambesc zidurilor,pentru ca spre deosebire de voi toti,ele imi zambesc...si ma privesc si ciudat e ca,nu vad prin mine...ca restul.
mda,ce dubios e totul,ce incetosat e totul. cand ai disparut...si de ce? acum,aproape ca nu o mai recunosc. desi e acolo zilnic si mereu. dar mereu altfel...si mereu mai departe.
...
te urasc,te urasc,te urasc. sunt pierduta printre stiluri si functii,functii de timp si de soare,de oameni,de uitare.
aud cuvinte absurde,invatate pe de rost,cuvinte absente...aud o poezie...plata,o poezie din fier,blocata in timp si spatiu.
...
ultima data cand totul a fost prezent a curs lapte din cer...si era roz si albastru si plin. a fost ciudat. inca mai astept profunzimea momentului...caci parca,laptele alege sa se nasca iar si iar si iar,infirmand toti dumnezeii,pururi inexistenti.