Lasa'ma sa'mi pacatuiesc pacatele,
la lumina aceleiasi lumanari aprinse,
in umbra unor cuvinte nespuse,
a stelelor apuse,rapuse...
Sub glasuri dulci,starnind tacerea
la tacere
si lumea la libertatile sufletelor de sticla,
acum in viata si moarte...
si'n purgatorii de oglinzi sparte.
Bury-Candva,printr'o toamna calduroasa
joi, 22 septembrie 2011
joi, 8 septembrie 2011
Bai,ma vezi?!
Can you see me? Can you see...ME?
A trecut atata timp,in care am tot incercat sa ma destainui mie si voua. A trecut atata timp,in care nu aveam cuvinte pentru a descrie agonia.A trecut atat timp,in care am incercat sa supravietuiesc furtunilor de zapada din august.
Desi sunt un om slab,imi asum dualismul.Asum felul in care pot deveni o fiara,atunci cand apar cioburile...ce au mai ramas din visele mele,de mult sparte de aceeasi mana,ce candva,nu s'a temut sa distruga tot ceea ce era mai bun din mine.
Cel mai aiurea e cand fantasmele ce'ti bantuiau trecutul,nu dispar nici acum.Dupa "pumni de antidoturi"...dupa dizolvarea veninului ce'ti obscura gandirea...ele tot nu dispar.La fel de aiurea e felul in care te simti vanat,incoltit si cum alegi sa nu lupti,pentru ca ai obosit.
Lume!!!!Eu am obosit! Recunosc,eu nu lupt,pentru ca imi este extrem de lene.Si recunosc asta cu capul sus.Sunt mandra de mine,asa lenesa si hopeless.
Niciodata nu am luptat,dar obstacolele au trecut prin mine.Mereu am trecut si eu prin ele.Nu peste ele ci prin ele.Se crea o interdependenta,o simbioza bolnava...Lumea se prabusea asupra mea si eu continuam sa ma bucur de acest lucru,nefiind capabila sa ma ridic si sa spun "stop!".Nici acum nu spun,pentru ca nu am forta necesara.Pur si simplu nu pot.Nu stiu sigur daca vreau sa fiu tratata.:)
A trecut atata timp,in care am tot incercat sa ma destainui mie si voua. A trecut atata timp,in care nu aveam cuvinte pentru a descrie agonia.A trecut atat timp,in care am incercat sa supravietuiesc furtunilor de zapada din august.
Desi sunt un om slab,imi asum dualismul.Asum felul in care pot deveni o fiara,atunci cand apar cioburile...ce au mai ramas din visele mele,de mult sparte de aceeasi mana,ce candva,nu s'a temut sa distruga tot ceea ce era mai bun din mine.
Cel mai aiurea e cand fantasmele ce'ti bantuiau trecutul,nu dispar nici acum.Dupa "pumni de antidoturi"...dupa dizolvarea veninului ce'ti obscura gandirea...ele tot nu dispar.La fel de aiurea e felul in care te simti vanat,incoltit si cum alegi sa nu lupti,pentru ca ai obosit.
Lume!!!!Eu am obosit! Recunosc,eu nu lupt,pentru ca imi este extrem de lene.Si recunosc asta cu capul sus.Sunt mandra de mine,asa lenesa si hopeless.
Niciodata nu am luptat,dar obstacolele au trecut prin mine.Mereu am trecut si eu prin ele.Nu peste ele ci prin ele.Se crea o interdependenta,o simbioza bolnava...Lumea se prabusea asupra mea si eu continuam sa ma bucur de acest lucru,nefiind capabila sa ma ridic si sa spun "stop!".Nici acum nu spun,pentru ca nu am forta necesara.Pur si simplu nu pot.Nu stiu sigur daca vreau sa fiu tratata.:)
joi, 1 septembrie 2011
Hello September :)
Ce lipsa de chef de lume. Si de inspiratie.Si de tot.
...
Knock Knock Knockin' On Heaven's Door...
joi, 4 august 2011
miercuri, 27 iulie 2011
Ceva ce ma inspira...
I don't give a damn 'bout my bad reputation
You're living in the past it's a new generation
A girl can do what she wants to do and that's
What I'm gonna do
An' I don't give a damn ' bout my bad reputation
You're living in the past it's a new generation
A girl can do what she wants to do and that's
What I'm gonna do
An' I don't give a damn ' bout my bad reputation
duminică, 24 iulie 2011
Make it stop!
Sub adierea dulce a unor note muzicale tacute,rasuna aceleasi idei demult pierdute.
Singurele lucruri ce'mi traverseaza mintea,la ore tarzii ale noptii,sau ore fragede ale diminetii,sunt versurile melodiilor ce se revarsa in toata incaperea. De obicei,acum ceva timp,la ora asta era deja lumina afara. Acum pare ca'ntunericul si'a gasit locul. Pare ca nu mai vrea sa plece.S'a asezat relativ calm si lin.Ca si cum ar stii ca e momentul lui.Si il gusta din plin.Si il simte din plin.Si imi invadeaza singura bucata de intimitate ce inca nu a fost atinsa de rautatea exterioara.
Ora 4.32,mintea'mi este brusc invadata de tot felul de pasaje inexplicabile. Timpul trece greu.Parca simt asta. Dar...parca nu'mi displace.Mereu m'am miscat incet.Am actionat incet.Mereu am fost out of time.Cateodata l'as baga intr'un cufar si as arunca cheia in mare. Doar pentru a'l impiedica sa mai treaca pe langa mine.Doar pentru a ma impiedica pe mine sa'i mai simt efectele atat de dure. Cateodata mi'as dori sa'l pot controla.Sa'l dau inapoi.Cati dintre noi nu si'au dorit sa poata da timpul inapoi? "Daca as putea da timpul inapoi..." Ce fraza fumata.De atatea ori,dar cu aceeasi profunzime. Daca am putea da timpul inapoi.Dar,atat de trist si atat de fericit...nu se poate,
Ora 4.37,intrebari despre libertate. Oare eu sunt libera?Oare noi suntem? Ce este libertatea? Un concept,un fapt,o entitate? Nu stiu...stiu doar ca as vrea sa fiu libera,sa ma simt. As vrea doar sa'mi eliberez mintea de lume...lumea de mine. As vrea doar sa traiesc.As vrea doar sa respir.Si fiecare inghititura de aer sa fie transformata intr'o inghititura de viata. Sa ne hranim cu viata? Sa traim cu viata? Sau...doar sa traim.
Ora 4.42,momentan lipsa acuta de idei.Poate ca am obosit sa tot insir cuvinte "pe hartie". Poate ca doar ar trebui sa...ciudat insa,timpul a inceput sa treaca mai repede.
Singurele lucruri ce'mi traverseaza mintea,la ore tarzii ale noptii,sau ore fragede ale diminetii,sunt versurile melodiilor ce se revarsa in toata incaperea. De obicei,acum ceva timp,la ora asta era deja lumina afara. Acum pare ca'ntunericul si'a gasit locul. Pare ca nu mai vrea sa plece.S'a asezat relativ calm si lin.Ca si cum ar stii ca e momentul lui.Si il gusta din plin.Si il simte din plin.Si imi invadeaza singura bucata de intimitate ce inca nu a fost atinsa de rautatea exterioara.
Ora 4.32,mintea'mi este brusc invadata de tot felul de pasaje inexplicabile. Timpul trece greu.Parca simt asta. Dar...parca nu'mi displace.Mereu m'am miscat incet.Am actionat incet.Mereu am fost out of time.Cateodata l'as baga intr'un cufar si as arunca cheia in mare. Doar pentru a'l impiedica sa mai treaca pe langa mine.Doar pentru a ma impiedica pe mine sa'i mai simt efectele atat de dure. Cateodata mi'as dori sa'l pot controla.Sa'l dau inapoi.Cati dintre noi nu si'au dorit sa poata da timpul inapoi? "Daca as putea da timpul inapoi..." Ce fraza fumata.De atatea ori,dar cu aceeasi profunzime. Daca am putea da timpul inapoi.Dar,atat de trist si atat de fericit...nu se poate,
Ora 4.37,intrebari despre libertate. Oare eu sunt libera?Oare noi suntem? Ce este libertatea? Un concept,un fapt,o entitate? Nu stiu...stiu doar ca as vrea sa fiu libera,sa ma simt. As vrea doar sa'mi eliberez mintea de lume...lumea de mine. As vrea doar sa traiesc.As vrea doar sa respir.Si fiecare inghititura de aer sa fie transformata intr'o inghititura de viata. Sa ne hranim cu viata? Sa traim cu viata? Sau...doar sa traim.
Ora 4.42,momentan lipsa acuta de idei.Poate ca am obosit sa tot insir cuvinte "pe hartie". Poate ca doar ar trebui sa...ciudat insa,timpul a inceput sa treaca mai repede.
sâmbătă, 23 iulie 2011
The end.
I believe in nothing
Not the end and not the start
I believe in nothing
Not the earth and not the stars
I believe in nothing
Not the day or not the dark
I believe in nothing
But the beating of our hearts
I believe in nothing
100 suns until we part
I believe in nothing
Not in sin and not in God
I believe in nothing
Not in peace and not in war
I believe in nothing
But the truth in who we are
Not the end and not the start
I believe in nothing
Not the earth and not the stars
I believe in nothing
Not the day or not the dark
I believe in nothing
But the beating of our hearts
I believe in nothing
100 suns until we part
I believe in nothing
Not in sin and not in God
I believe in nothing
Not in peace and not in war
I believe in nothing
But the truth in who we are
sâmbătă, 16 iulie 2011
From me to you.
This is a post from the darkest side of me,from the deepest of my soul,from the blackest of my feelings.Beacause...Sometimes The Heart Speaks With Blood.
Cine stie cate crime s'au comis aici?Cine stie cat sange a curs si patruns in solul acesta,atat de rosu?Cine stie cate urlete de disperare si durere au auzit copacii acestei paduri?
Because the third time hurts the most. And,once again,it was true.It hurted the most.The third time she was betrayed,the third time she was hit,the third time she was killed.And,he,the "monster" ,as she used to call him,was just watching her dying her little lonely death.
Nu simtea durerea fizica.Nu simtea...agonia trupului,ce se zbatea,in urma torturilor aplicate.Simtea doar o...tristete,ce'i devora sufletul.Doar se intreba "oare asa e iadul?","oare,acum platesc?","oare aceasta mare de disperare si singuratate este de fapt...marea de foc in care ard sufletele negre,pline de pacat?"
The last tear fell down from her eye.And...she past away.Slowly and...alone.Sad and forgotten.She knew from the first time that this will be her destiny.She knew she'll pay.But,despite this,she kept being "herself"...the monster. As others used to call her.But we all know that only someone like you,can destroy you.And,the monster was killed...by another monster.
Detaliile insangerate ale acele crime au continuat sa curga prin randurile necitite ale unor pagini.Desi o urase atat de mult...i'a indeplinit ultima dorinta.Nu a lasat oamenii sa o uite.Nu pe ea...ci suferinta ei.El a scris.I'a scris moartea,pe care...cu 21 de ani in urma,chiar el o provocase.Niciodata nu a fost prins,niciodata nu a fost gasit cadavrul.Doar...ca,acolo,unde'si urlase durerea,solul era mai rosu.
Cine stie cate crime s'au comis aici?Cine stie cat sange a curs si patruns in solul acesta,atat de rosu?Cine stie cate urlete de disperare si durere au auzit copacii acestei paduri?
Because the third time hurts the most. And,once again,it was true.It hurted the most.The third time she was betrayed,the third time she was hit,the third time she was killed.And,he,the "monster" ,as she used to call him,was just watching her dying her little lonely death.
Nu simtea durerea fizica.Nu simtea...agonia trupului,ce se zbatea,in urma torturilor aplicate.Simtea doar o...tristete,ce'i devora sufletul.Doar se intreba "oare asa e iadul?","oare,acum platesc?","oare aceasta mare de disperare si singuratate este de fapt...marea de foc in care ard sufletele negre,pline de pacat?"
The last tear fell down from her eye.And...she past away.Slowly and...alone.Sad and forgotten.She knew from the first time that this will be her destiny.She knew she'll pay.But,despite this,she kept being "herself"...the monster. As others used to call her.But we all know that only someone like you,can destroy you.And,the monster was killed...by another monster.
Detaliile insangerate ale acele crime au continuat sa curga prin randurile necitite ale unor pagini.Desi o urase atat de mult...i'a indeplinit ultima dorinta.Nu a lasat oamenii sa o uite.Nu pe ea...ci suferinta ei.El a scris.I'a scris moartea,pe care...cu 21 de ani in urma,chiar el o provocase.Niciodata nu a fost prins,niciodata nu a fost gasit cadavrul.Doar...ca,acolo,unde'si urlase durerea,solul era mai rosu.
miercuri, 29 iunie 2011
Trip True Friend and Blue
...Si cica asta s'ar traduce "prietenul adevarat,unic si albastru"-frumos,nu?
Desi timpul a trecut relativ repede,exista anumite lucruri care'mi par atat de statice.Dupa cum obisnuiam mereu sa spun,de ceva timp,am tot avut vaga impresie ca timpul sta pe loc,noi fiind cei ce'l traverseaza.Probabil,pentru multi,o aberatie. Cateodata si pentru mine.
Momentan,nu am putut sa nu observ aceleasi rahaturi ambulante ce graviteaza in jurul universului meu. Nu am putut sa nu urasc aceiasi oameni atat de iubiti si idolatrizati.Aceiasi oameni acri,aceiasi oameni duri si reci.Nu am putut sa nu iubesc acea stare de ura si de disperare.Aceleasi momente in care nu stiam de ce si pentru ce se petrecea totul.Nu am putut inceta sa'mbin realitatea cu literatura,nu am putut inceta sa fiu o alta figura de ceara,intr'o armata anonima. Pur si simplu nu am putut.
Desi timpul a trecut relativ repede,exista anumite lucruri care'mi par atat de statice.Dupa cum obisnuiam mereu sa spun,de ceva timp,am tot avut vaga impresie ca timpul sta pe loc,noi fiind cei ce'l traverseaza.Probabil,pentru multi,o aberatie. Cateodata si pentru mine.
Momentan,nu am putut sa nu observ aceleasi rahaturi ambulante ce graviteaza in jurul universului meu. Nu am putut sa nu urasc aceiasi oameni atat de iubiti si idolatrizati.Aceiasi oameni acri,aceiasi oameni duri si reci.Nu am putut sa nu iubesc acea stare de ura si de disperare.Aceleasi momente in care nu stiam de ce si pentru ce se petrecea totul.Nu am putut inceta sa'mbin realitatea cu literatura,nu am putut inceta sa fiu o alta figura de ceara,intr'o armata anonima. Pur si simplu nu am putut.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)