.

Societatea ma indeamna sa traiesc in pacat.Fara sentimente false,trase cu forta din fiinta'mi.Oamenii din jur ma obliga sa fiu altfel.Sa ma las judecata si omorata in fiecare zi.Pentru a invia mai tarziu si a imi cunoaste cele mai intunecate trairi. Lumea se lasa dresata,ca si cum ar fi un alt animal de companie,ieftin si inlocuibil.Isi accepta soarta de roboti,isi vand identitatea,fara macar a stii.Vocile austere striga spre eliberare dar nu sunt auzite.Toate fiintele sunt mintite.Libertatea nu exista.De aia eu am ajuns un "ceva" ce instiga spiritele.Nu am viata sau scapare.La fiecare pas imi este judecata si respiratia si culoarea ochilor. Fiecare om ma vede altfel si toti la fel.

Am fost adesea numita insensibila....

Hmmm...odata,demult...voiam sa ma cheme Cristina. Aveam 5 ani-cred.Si imi imaginam chestii. Odata,mai devreme...ma gandeam ce nume frumos am.
...
Nu gasesc cuvinte pentru a ma exprima.E asa ciudat...eu vorbesc atat de muuuuult. Acum sunt in pana. Dar stii ceva? M'am saturat de cuvinte! M'am saturat de cuvinte aruncate spre mine,m'am saturat de cuvinte aruncate de mine,spre altii.
"Si mai intai a fost cuvantul". Eu acum as prefera doar sa fiu in fata ta si sa te privesc deep in the eyes. Ochii tai mari si albastri. Si sa nu spun nimic. As prefera sa aud sunetele unei melodii dulci,cantata live acoustic. As vrea sa simt mirosul dulciurilor chinezesti din "Raspuns catre Paradis". Si in cele din urma as vrea sa ma opresc din a gandi pentru un moment.
Si pentru restul momentelor din viata mea,as putea gasi cuvinte sa descriu tot. Doar daca as avea acest moment de pauza.Dar...Marele Anonim nu cred ca mi'l va oferi.
...

cand 88 a intalnit A

LUMEA E INCERTITUDINE.
...
-De ce nu traim vesnic?
-Pentru ca trupul nu ne permite.

-Ce exista dincolo de moarte?
-Nimic,nihilul.

-Deci,de ce ne mai chinuim,daca nu obtinem nimic?
-Trebuie sa te obisnuiesti cu ideea.

Orice actiune are o consecinta.Nu am crezut asta niciodata. Credeam ca e doar o chestie din "lumea" ciudata a "adultilor". Cu tristete spun,ca am descoperit  the dark side of the moon.
Din momentul in care am descoperit asta am trait fiecare clipa intr'un fel in care nu as fi crezut vreodata ca pot trai.Am devenit ceea ce nu credeam vreodata ca pot fi. Si m'am simtit ciudat.

Persoana pe care am iubit'o cel mai mult m'a abandonat in momentul in care as fi fost in stare sa mut munti pentru ea,atunci cand numai de ea aveam nevoie. 
Iar,persoana de care eram dependenta,ei bine,am ales eu sa o fac sa ma uite. Desi imi bantuie zilele cu o prezenta diabolica,cu un egoism extrem de mare,pe care'l stapanea atat de frumos si cu care se mandrea atat de mult.Am decis sa ma las prada consecintelor si sa nu mai lupt,fiindu'mi prea frica.

Am cunoscut alti oameni.Oameni care tin atat de mult la mine si eu nu merit.Acum exista cineva care ma idolatrizeaza,cum obisnuiam si eu sa idolatrizez,sa tin,sa ajut. Dar eu nu merit...pentru ca mereu voi fi legata de tine,care oricum,te regasesti prin randuri.

Nu credeam ca exista legaturi atat de puternice. Nici de prietenie,cat nici de dependenta.Cel mai stupid e atunci cand vrei sa uiti,sa te dedici altcuiva si te simti vinovat,de parca ai insela acea persoana,pentru ca ,pur si simplu,ai vrea sa imparti momente din viata ta cu altcineva.Cineva care,poate,nu ar merita.

As putea da citate din Cioran. As putea sa'l comentez pe Bacovia sau ca'ntotdeauna sa'l invoc pe Blaga. Dar ce sens ar mai avea? Cand totul este atat de superficial,cand totul este atat de transparent si impersonal. Cati mari filosofi traiesc din si prin citate si uita de ei?
...
Viata mea nu e asa cum as vrea eu sa fie. Pentru ca imi lipsesc prezente,ce candva ma ajutau sa fiu mai putin "altfel". Viata mea s'a schimbat brusc. Si nicio cunostiinta (stiintifica) de'a mea nu m'a ajutat sa trec peste momente negre. De la logica la etica,de la minte la inima.

Bury

Aceeasi stare,la fel si nu stiu cum.
Aceleasi amintiri dureroase si eterne.
Aceeasi "eu",schimbata si totusi la fel.
Dar pe tine...nu te mai gasesc. :)
...
Poate ca,totusi,intr'o zi voi inceta sa te mai caut.
Poate ca intr'o zi,ma voi impaca cu gandul ca si tu m'ai uitat.
Ca ei toti de altfel...
Lasandu'ma sa'mi traiesc aceeasi viata agonizanta...
Fara a se itnreba vreodata "de ce?"
...
Poate ca intr'o zi voi invata sa uit.
Sa sterg.
Sa fug.
Sa ma ascund...mai bine ca niciodata.
Poate,intr'o zi....
...

Ultimele agonii

Lumea'mi este spintecata de acelasi vant
cald
Aud voci patrunzand in inima'mi de mult
inghetata
Astept iertarea divina,ce se iveste ca o crunta judecata
Asupra pacatelor ce demult viata mi'o dadeau
Aleg ochii a inchide pentru ultima data
Asteptand cantarea angelica ce tragic rasuna
In mintea'mi trista si uitata
Va vorbesc voua,cor de atotstiutori ce alegeti a'mi judeca pacatele
Va vorbesc voua,multime din carne cu sufletul impietrit
Si va intreb "oare sunteti mai nemuritori decat mine?"

Veni vidi vici.

...hmmm mai nou,mi'a revenit cheful de blogareala.Desi,adesea,obisnuiam sa scriu cand aveam o stare "anume",acum pur si simplu vreau sa....scriu,fara a exprima vreo emotie sau vreo traire. I'm so...chill.
Si asta,pentru ca mai nou nu prea mai simt chestiile profund,incat sa le pot relata,transpune in cuvinte.Acum,traiesc destul de superficial...am o minte limpede,adesea bombardata de cate'o amintire.
...
Mi'a disparut si sursa de inspiratie,probabil,acum mult timp;numai ca traiam eu in umbra'i,in amintirea'i...era o dependenta idioata si stupida.Dar,cu dependentele m'am obisnuit deja.Sunt prea slaba pentru lumea asta,prea fraiera....Where were you when I needed you the most?Where were you yesterday?Where are you now?...and,unfortunately,the most important shit...where am I now? ...Inca odata inchisa pe undeva,intr'un loc iragiungibil.Cautarea asta de sine ma deprima...si inca cum.
...
Si iarasi,dupa o perioada ok,de calm si pace si normalitate,se reinstaureaza panica,amintirele cretine ce te devoreaza...faptul ca stii cum a fost si cum numai e si multitudinea de alte obiecte materiale ce fac lumea sa ma priveasca cu mirare,cateodata dispret...cateodata ura. Felul meu de a fi diferita,nu este neaparat cel mai bun.
...
I'm too weak for this world.

Metastaza de culoare

Stand singura in alta camera decat cea'n care'i erau memoriile,isi priveste unghiile negre.
Asteapta nerabdatoare ziua de maine. Nu prentru ca o intereseaza neaparat viitorul,ci pentru ca trecutul continua sa o bantuie. Nerabdarea e inlocuita de tot felul de ganduri sinistre,macabre. Sarcasmul ei incolor niciodata nu a fost inteles de lume. Poate de 2 persoane,pe aici pe 'colo...
Continua sa traiascain aceeasi ironie a sortii,in acelasi noroc chior al oportunitatii.Nu merita nimic din ce are.
Oricat de mult ceilalti ar refuza sa accepte,ea e tot aceeasi.Persista infantilitatea,sufletul unui copil caruia i se dau aripi.Aripile exista,dar ca'ntotdeauna ii e prea frica sa zboare.A cazut de atatea ori...desi,hm,culmea,statea pe pamant. Aceiasi ochi mari si ciocolatii,acelasi zambet larg deschis.Aceeasi naivitate,spontanietate...aceeasi frica de lumea,aceeasi logica abstracta,aceeasi filosofie de viata infecta.
Cel mai drastic lucru pentru ea aceleasi sentimente de om idiot. Nici macar acum nu intelege de ce aia si aia ...de ce viata ei a luat intorsatura asta. De ce X ii rade'n fata zicandu'i "Vezi,Bianca,[...] ti'am zis ca nu se va intampla asa". Si,sincer ii pare rau.Chiar simte tristetea.Ce durere? Ce melancolie? Tristetea e cel mai pur sentiment dupa ura.

Si'o sa'mi iau viata si rulota si ma voi pierde printre fulgii de zapada al tarilor nordice. Da'mi 3 minute de viata in Alaska,scufundata'n zapada ce'ti inunda spiritul,si iti voi da tot ce am avut eu mai bun vreodata. :)

Ingerii din Purgatoriu

Lasa'ma sa'mi pacatuiesc pacatele,
la lumina aceleiasi lumanari aprinse,
in umbra unor cuvinte nespuse,
a stelelor apuse,rapuse...
Sub glasuri dulci,starnind tacerea
la tacere
si lumea la libertatile sufletelor de sticla,
acum in viata si moarte...
si'n purgatorii de oglinzi sparte.

                                                      Bury-Candva,printr'o toamna calduroasa

Bai,ma vezi?!

Can you see me? Can you see...ME?
A trecut atata timp,in care am tot incercat sa ma destainui mie si voua. A trecut atata timp,in care nu aveam cuvinte pentru a descrie agonia.A trecut atat timp,in care am incercat sa supravietuiesc furtunilor de zapada din august.
Desi  sunt un om slab,imi asum dualismul.Asum felul in care pot deveni o fiara,atunci cand apar cioburile...ce au mai ramas din visele mele,de mult sparte de aceeasi mana,ce candva,nu s'a temut sa distruga tot ceea ce era mai bun din mine.
Cel mai aiurea e cand fantasmele ce'ti bantuiau trecutul,nu dispar nici acum.Dupa "pumni de antidoturi"...dupa dizolvarea veninului ce'ti obscura gandirea...ele tot nu dispar.La fel de aiurea e felul in care te simti vanat,incoltit si cum alegi sa nu lupti,pentru ca ai obosit.
Lume!!!!Eu am obosit! Recunosc,eu nu lupt,pentru ca imi este extrem de lene.Si recunosc asta cu capul sus.Sunt mandra de mine,asa lenesa si hopeless.
Niciodata nu am luptat,dar obstacolele au trecut prin mine.Mereu am trecut si eu prin ele.Nu peste ele ci prin ele.Se crea o interdependenta,o simbioza bolnava...Lumea se prabusea asupra mea si eu continuam sa ma bucur de acest lucru,nefiind capabila sa ma ridic si sa spun "stop!".Nici acum nu spun,pentru ca nu am forta necesara.Pur si simplu nu pot.Nu stiu sigur daca vreau sa fiu tratata.:)

Hello September :)

Ce lipsa de chef de lume. Si de inspiratie.Si de tot.
...
Knock Knock Knockin' On Heaven's Door...