Not ready.

Forgive? Sounds good...
Forget? I'm not sure I could...

  Si fiecare capat de rand stie ca dincolo il asteapta un nou inceput,incert.
Deja ii simt si ii vad. Vad felul in care ma forteaza sa fiu ca ei.Felul in care isi exprima opinia distorsionata asupra acestei lumi. Cum ne scaldam in dulcele abandon al fiinteti umane. Cum ne complacem in uitare.Cum plecam capetele umil,sperand,insa, sa nu ne fie taiate.
Amintirile sunt ca lanturi ruginite ce sapa adanc in aceeasi rana...pana la nihil. Nu prea mai am de ce sa imi dau seama.De fapt,noi nu prea mai avem...Ranile au evoluat mult prea mult,pentru a mai fi tratate. Oricum,cu durerea suntem obisnuiti...Ramane metastaza si apoi un alt sfarsit aiurea.
 "Si iarasi ai trecut atat de frumos prin timp,draga mea." - obisnuia sa spuna un anonim. Probabil ca,dulcea sufocare a primaverii a trecut iarasi pe langa noi. Nici macar nu am observat'o.Ca in fiecare an am ramas ancorati de materie.Ca in fiecare an am fost si mai rai.Iarasi am ranit cu armele disperarii. Arme albe ce lasa amprente mortale. Si,ca in fiecare an,am uitat sa ne luam zborul.Am uitat sa iertam,am uitat sa uitam. Ca in fiecare an...am lasat lacrimi sa curga,am lasat durerea sa patrunda si mai adanc.
    Niciodata nu am suportat sfarsitul de an. Niciodata nu am vrut sa patrund intru totul in noul an. Niciodata nu voi vrea. Pentru ca stiu,ca in fiecare an...copacii vor continua sa'si miste crengile in adierea vantului. Vor continua sa'si scuture florile pe trotoarele ude de o ploaia poluata cu rautatea umana. In fiecare an vor ramane pustii in acelasi loc.In fiecare an ma tem de mine,ma tem de ei.De ura lor,de puterea lor de a rani.In fiecare an ma tem de durerea ce ma cuprinde...
Daca stam si ne gandim bine,mereu am fost mult prea saraci pentru a achita taxele vietii.Astfel,ne'am limitat la a exista si nu la a trai.