duminică, 23 octombrie 2011

Veni vidi vici.

...hmmm mai nou,mi'a revenit cheful de blogareala.Desi,adesea,obisnuiam sa scriu cand aveam o stare "anume",acum pur si simplu vreau sa....scriu,fara a exprima vreo emotie sau vreo traire. I'm so...chill.
Si asta,pentru ca mai nou nu prea mai simt chestiile profund,incat sa le pot relata,transpune in cuvinte.Acum,traiesc destul de superficial...am o minte limpede,adesea bombardata de cate'o amintire.
...
Mi'a disparut si sursa de inspiratie,probabil,acum mult timp;numai ca traiam eu in umbra'i,in amintirea'i...era o dependenta idioata si stupida.Dar,cu dependentele m'am obisnuit deja.Sunt prea slaba pentru lumea asta,prea fraiera....Where were you when I needed you the most?Where were you yesterday?Where are you now?...and,unfortunately,the most important shit...where am I now? ...Inca odata inchisa pe undeva,intr'un loc iragiungibil.Cautarea asta de sine ma deprima...si inca cum.
...
Si iarasi,dupa o perioada ok,de calm si pace si normalitate,se reinstaureaza panica,amintirele cretine ce te devoreaza...faptul ca stii cum a fost si cum numai e si multitudinea de alte obiecte materiale ce fac lumea sa ma priveasca cu mirare,cateodata dispret...cateodata ura. Felul meu de a fi diferita,nu este neaparat cel mai bun.
...
I'm too weak for this world.

joi, 6 octombrie 2011

Metastaza de culoare

Stand singura in alta camera decat cea'n care'i erau memoriile,isi priveste unghiile negre.
Asteapta nerabdatoare ziua de maine. Nu prentru ca o intereseaza neaparat viitorul,ci pentru ca trecutul continua sa o bantuie. Nerabdarea e inlocuita de tot felul de ganduri sinistre,macabre. Sarcasmul ei incolor niciodata nu a fost inteles de lume. Poate de 2 persoane,pe aici pe 'colo...
Continua sa traiascain aceeasi ironie a sortii,in acelasi noroc chior al oportunitatii.Nu merita nimic din ce are.
Oricat de mult ceilalti ar refuza sa accepte,ea e tot aceeasi.Persista infantilitatea,sufletul unui copil caruia i se dau aripi.Aripile exista,dar ca'ntotdeauna ii e prea frica sa zboare.A cazut de atatea ori...desi,hm,culmea,statea pe pamant. Aceiasi ochi mari si ciocolatii,acelasi zambet larg deschis.Aceeasi naivitate,spontanietate...aceeasi frica de lumea,aceeasi logica abstracta,aceeasi filosofie de viata infecta.
Cel mai drastic lucru pentru ea aceleasi sentimente de om idiot. Nici macar acum nu intelege de ce aia si aia ...de ce viata ei a luat intorsatura asta. De ce X ii rade'n fata zicandu'i "Vezi,Bianca,[...] ti'am zis ca nu se va intampla asa". Si,sincer ii pare rau.Chiar simte tristetea.Ce durere? Ce melancolie? Tristetea e cel mai pur sentiment dupa ura.

Si'o sa'mi iau viata si rulota si ma voi pierde printre fulgii de zapada al tarilor nordice. Da'mi 3 minute de viata in Alaska,scufundata'n zapada ce'ti inunda spiritul,si iti voi da tot ce am avut eu mai bun vreodata. :)