luni, 30 mai 2011

Not ready.

Forgive? Sounds good...
Forget? I'm not sure I could...

  Si fiecare capat de rand stie ca dincolo il asteapta un nou inceput,incert.
Deja ii simt si ii vad. Vad felul in care ma forteaza sa fiu ca ei.Felul in care isi exprima opinia distorsionata asupra acestei lumi. Cum ne scaldam in dulcele abandon al fiinteti umane. Cum ne complacem in uitare.Cum plecam capetele umil,sperand,insa, sa nu ne fie taiate.
Amintirile sunt ca lanturi ruginite ce sapa adanc in aceeasi rana...pana la nihil. Nu prea mai am de ce sa imi dau seama.De fapt,noi nu prea mai avem...Ranile au evoluat mult prea mult,pentru a mai fi tratate. Oricum,cu durerea suntem obisnuiti...Ramane metastaza si apoi un alt sfarsit aiurea.
 "Si iarasi ai trecut atat de frumos prin timp,draga mea." - obisnuia sa spuna un anonim. Probabil ca,dulcea sufocare a primaverii a trecut iarasi pe langa noi. Nici macar nu am observat'o.Ca in fiecare an am ramas ancorati de materie.Ca in fiecare an am fost si mai rai.Iarasi am ranit cu armele disperarii. Arme albe ce lasa amprente mortale. Si,ca in fiecare an,am uitat sa ne luam zborul.Am uitat sa iertam,am uitat sa uitam. Ca in fiecare an...am lasat lacrimi sa curga,am lasat durerea sa patrunda si mai adanc.
    Niciodata nu am suportat sfarsitul de an. Niciodata nu am vrut sa patrund intru totul in noul an. Niciodata nu voi vrea. Pentru ca stiu,ca in fiecare an...copacii vor continua sa'si miste crengile in adierea vantului. Vor continua sa'si scuture florile pe trotoarele ude de o ploaia poluata cu rautatea umana. In fiecare an vor ramane pustii in acelasi loc.In fiecare an ma tem de mine,ma tem de ei.De ura lor,de puterea lor de a rani.In fiecare an ma tem de durerea ce ma cuprinde...
Daca stam si ne gandim bine,mereu am fost mult prea saraci pentru a achita taxele vietii.Astfel,ne'am limitat la a exista si nu la a trai.

duminică, 29 mai 2011

Here we go again

frustrare-mod suprem de traire a durerii?
....
doar a fricii de a fi 'eu'

marți, 24 mai 2011

Poetry

Probabil ultima dintr'o serie de postari ce ma defineau ca fiind 'altfel'.

 Hmm...lipsa de inspiratie ce imi apasa atat de frumos mintea,ma tulbura si mai mult.Melodiile ce imi trezeau intrebari launtrice,acum nu mai au niciun efect. Nici macar eu,nu mai pot fi eu.Desi,niciodata nu am stiut cine sunt cu adevarat,eram intr'o continua cautare. Si,de fapt,nu ma cautam pe mine...ci doar ceva ce stiam ca nu exista. Dar,eram multumita cu asta. Nu pot spune ca mi'am pus eu viata pe pauza...pot doar spune ca ea s'a saturat de mine.Nu mai vrea sa fie traita. Desi,niciodata nu am trait,cateodata ma multumeam cu iluzia. Voi continua doar sa exist. Ceea ce insa doare cel mai tare...este uitarea. De care tot obisnuiam sa fug. A fugi,nu inseamna neaparat a o ignora sau a nu o mai simti. Damn!!! O simteam,la fel de apasator ca si acum;numai ca...in acest moment m'am obisnuit cu ea si nu ma mai poate rani,deoarece nu'mi pasa.Nu imi mai pasa...
 Aveam tendinta de a ma cufunda in sentimente ciudate.Imi placea acest rol de nestiutor. Imi placea sa fiu diferita.Niciodata nu am vrut sa fiu o alta banalitate...'another face in the crowd',dar de fapt asta am fost pana acum.Preferam sa privesc in abis,fiindca si el,apoi,se uita la mine.Mda...cam aiurea.Nu stiu scopul actiunilor mele,dar cunosc consecintele.

 The melodies I'll convey, I will believe in them
 The gentle rhythm I feel, makes me feel like crying
 It's always raining; the present turns to the future
 At least that's what I want to think

joi, 19 mai 2011

Nu inspirartie.Nu chestii.

Dupa atatea postari,in care m'am deschis publicului,cu o vaga usurinta,aproape iesita din comun,am constatat,tragic,ca nimeni nu ma vede cu adevarat. "Nu pot vedea sufletele"...dragut,nici eu,ce'i drept. Insa,mereu am admirat subiectivitatea ce inca isi pastreaza misterul,ce...atat de frumos,ne face pe noi sa descifram ceea ce se afla in spatele cuvintelor.
Pot spune ca mereu am fost adepta discutiilor deschise si ample. Pe teme din viata. Mereu mi'am terorizat the only friend,care acum "it's gone", cu o replica specifica'mi  "Vorbeste'mi despre viata". Nicioada nu am primit raspunsuri care sa ma multumeasca...dar,ce'i drept nici nu cred ca exista vreunul.
Poate parea surprinzator,insa niciodata nu am fost buna la romana. Lucru ce m'a cam "scos din pepeni",astfel incat am decis sa continui pe un drum "real". Sincer,mereu am fost fascinata de fizica,inca dintr'a 6'a cand ni s'a spus "Fizica este stiinta ce studiaza totalitatea fenomenelor din natura",mda...pana si azi imi amintesc asta atat de limpede.
Honestly...ma cam sperie oamenii. Nu pentru ca nu as fi ca ei,sau pentru ca nu as fi om,ci pentru ca...nah,cateodata nu le inteleg rostul actiunilor. Dar,va rog,pastrati'va diplomatia si nu ma luati cu "si tu esti om",credeti'ma...imi amintesc asta de fiecare data cand ma scol la 7 si ma gandesc ca am prima ora mate. Yeaaah...awesome!!!! 
Nu inteleg scopul postarii. Insa,in ultimele zile,o serie de "chestii", m'au cam bulversat,facandu'ma sa gandesc si mai aiurea decat obisnuiam. Astfel am decis sa mai las filosofatu' deoparte si sa fiu inca o banalitate intr'o lume banala.

P.S. Urasc eclerele si carnea de pui. Nu imi place sa fac curat si sa dau senzatia oamenilor ca pot avea incredere in mine. Intr'adevar,pot,numai ca...m'as simti eu incarcata. Nu suport responsabilitatile...si sa fiu acuzata de tampenii gen "insensibilitate".Si sunt destul de materialista,dar wtf man,pana la urma,cat traim pe pamant trebuie s'o facem cat mai bine..cand voi muri,o sa ma gandesc si la cealalta mantuire.

marți, 17 mai 2011

Sunday after the fight

 Si iata'ma aici,din nou,retraindu'mi propriile'mi ganduri.Momentele de disperare completa sunt atat de specifice mie...Cred ca,oricum,m'am obisnuit cu ele si ma complac in aceasta nestiinta,in acest haos al sentimentelor.
...Atatea vise au fost spulberate cu o dulce nepasare.Sau,cel putin,asa se credea. Fara a se sti ca totul are un motiv...s'a preferat distrugerea a tot ceea ce pana atunci se obisnuia a numi 'frumos'.
...In sinea ei stia ca acesta e singurul mod in care ii putea reda aripile,ce pentru un moment fusesera impietrite.
In ciuda milioanelor de pauze,in ciuda milioanelor de ganduri contradictorii ce ii cereau o pauza,ea a ales sa mearga inainte. Nu pentru ca asta ar fi vrut,ci pentru ca,din nou,a ales fericirea altora in ciuda fericirii sale.
...Simtea durerea. Dar,nu mai conta...desi,foarte egoist,facuse ceva ce stia ca trebuia facut. Sufletul ei zbura ca un zmeu in propriu'i corp. Se simtea,insa,atat de moarta. Nu pentru ca nu voia sa traiasca ci pentru ca nu voia sa fie din nou acuzata si invinovatita pentru suferinta celorlalti.
...Desi niciodata nu va intelege de ce,iarasi a ales singuratatea ca apogeu al vietii. Nu ii placea neaparat asta,dar stia ca daca va continua sa o tina legata de ea,nu va mai putea zbura. Nici ea nu era atat de dura,incat sa faca abstractie de si mai multe sentimente...ale celor din jur. Stia ca,facuse deja abstractie de sentimentele sale,mult prea mult. A incercat mereu sa le ignore,incat ele au coplesit'o...totul limitandu'se la a fi slab.
...Nu stiu scopul actiunilor mele,insa cunosc urmarile.
    
   For one last time,look me in the eyes,
   Just,tell me we're above the seven skies.
   We don't want to know what's behind our sweet lies.
    ...
    We are feeling,even now,how's the fight,
    But,we can make it fly,like a blue-eyed kite 
    Hold my hand and let's just join the night.
    ...
    Here's a never ending story to be continued...