luni, 20 septembrie 2010

La portile Iadului.



    *Ochii ei mari priveau speriati si resemnati  portile de lemn ce semnalau intrarea in Iad.
Demonul Caronte isi ghida barca,fara insa a transimte vreo emotie,prin apa involburata cu disperarile celor ce se reflectau in ea.
Cerul era gri.Plumb,compact. Singura sursa de lumina era nimicul,ce nuanta spre mov.
    *II era teama.Si totusi stia ca acolo va sa ajunga.Nu voia durerea,cu atat mai putin chinul.Dar intelesese…stia ca asta ar fi urmat.
Nu si-a purificat pacatele,nici nu a vrut asta. Ba chiar a persistat in arta de a pacatui. Nepasare? Sau un pacat inevitabil?
Si totusi,la ce ar fi trebuit sa spere? La ce-ar fi trebuit sa se astepte?... Totul sau nimic.
Pai,nimicul o inconjura,dar unde a lasat totul?
    *Oare sa zbori departe de lume  e gresit?...Probabil ca da,caci altfel ea nu ar mai fi ceea ce a devenit .
Dincolo de aparenta imagine faciala, ce se forta sa nu transimta emotiile,interiorul ei simtea totul!Impotriva vointei.Asta,o agita si mai tare. Dar era déjà inauntru,deci nimic nu conta…nu mai conta.
Stia ca a gresit. Singura ei greseala era nepasarea,absenta. Si totul pentru ca nu se mai regasea in ea.Ci in departare.
     *Cobori din barca.Panica provocata de necunoscut.Iminenta!...Merse pe un drum ,ce ducea nicaieri,urma  sa  experimenteze ‘Divina Comedie’,sa se contopeasca cu ea,dar de data asta…nu in vizita.
Si singurul ei pacat era acela de a nu se regasi in ea insasi.
     *Regrete? Nu mai existau…ca un armonios ‘la la la’ in aerul de toamna,se pierdusera…
Cel putin,simtise ca lumea trece pe langa ea. Asta o facea fericita.Voia sa priveasca din exterior,in ansamblu. Asta obtinuse si asta o si condamnase.
Pacatul propriu-zis era undeva departe de inima ei.Dar ei inca ii era frica…Oare gresise?Nu se simtea vinovata. Traise,conform prorpiei filosofii de viata.
Vazuse in oameni instrumnte,era atat de aproape de ei,dar atat de departe…
Si singurul ei pacat era acela de a nu se regasi in ea insasi.
    *In cele din urma se abatu de la drum pentru a ajunge la EL…Acolo unde ,poate,ii era locul.
[…]